Gânduri de duminică

Zilele trecute am avut o discuție cu un coleg de muncă despre ideea de a te motiva singur pentru a ajunge cât mai sus. De mică mi s-a implantat ideea aceasta. Mereu mi se spunea de către membrii familiei:

Tu ești ambițioasă! Tu o să faci ceva în viața asta!

Și uite că anii au trecut și până în momentul de față nu pot să spun că am foate multe realizări. Nu consider că plecatul din țara ta natală se poate numi o realizare. Dar pentru mulți este o soluție.

Sigur am reușit unele performanțe personale. Cum ar fi, învățarea unei noi limbi straine, schimbarea domeniilor de muncă de unde am avut ocazia să adun experiențe noi și să dezvolt unele abilități la mine care habar nu aveam că există. Frica de nou a fost mereu prezentă și tendința  de a evita situațiile noi este absolut normală. Dar cred că trebuie să depășim barierea aceea și totuși să acționăm.

Când ești pus în fața faptului împlinit sunt două opțiuni: lupți sau fugi. Tendința de a evada e de multe ori  mai mare. Nu e nimic în neregulă cu noi. Așa suntem psihic și emoțional creați. Dar câți dintre noi și lupta într-adevăr? Poate când mă gândesc la oamenii bolnavi sau cu probleme grave cred că ei sunt cei care duc luptele cele mai grele. Mă întreb mereu: cum reușesc ? Și în comparație cu problemele lor , ale mele nici nu ar trebui să existe.

Locul  unde te poți întâlni cu astfel de oameni este comunitatea românilor dintr-o țară străină. În cazul țării unde eu locuiesc , aceast loc este biserica. Nu pot să fiu ipocrită și să mă numesc o adevărată credincioasă dar din când în când iau parte la slujba de duminică pentru că mă simt mai aproape de cei dragi care pe această lume nu mai sunt prezenți. Sunt uimită de fiecare dată de numărul copiilor care iau parte la această slujbă. Apreciez efortul părinților de a le transmite mai departe religia și tradițiile noastre deși ei cresc într-o țară cu un popor catolic. La două bănci în față mea un copil plictisit își făcuse un avion dintr-un pliant care făcea reclamă la referendumul din acest weekend. Cânta împreună cu corul cântecele religioase și se juca în continuare…

0887ea01a08c3ad16bbb194176039285Apoi gândul mi-a fugit la toți oamenii de acolo. Câți oare au norocul să aibă familia prezentă lângă ei ? Poate nu mulți. Majoritatea muncesc cu greu că să reușească să trimită bani familiilor.

 

Doar în momente ca acestea mă simt recunoscătoare că familia îmi este alături. Abia atunci îmi dau seama ce este important pentru mine. Deși alergăm mereu să devenim cineva sau să agonisim cât mai mult , niciodată nu va fi suficient dacă nu ai cu cine să îți împarți bucuria.

LG,

Ana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: