Statul la coadă

După o noapte nedormită din cauza gripei recent primită am decis să mă prezint la doctor. Dar surpriză!  Doctorul de familie este în concediu. Încep să caut un alt cabinet de pe lista recomandată care se află pe ușa și îmi aduc aminte că am fost într-un caz similar anul trecut, așa că m-am dus la același doctor de urgență. Doar că am uitat cât de mult se aștepta în cazul în care nu ești pacientul lor.

Stând liniștită în camera de așteptare, decid să îmi pierd timpul pe rețelele de socializare dar internetul nu funcționează prea bine așa că o las baltă. În aceeași, cameră un cuplu de bătrâni , foarte interesant. Ea pare o fire agitată. Se joacă nervoasă cu unghiile și îl face atent pe el când este pe punctul de a adormi. El, un om crescut cu greu pe vremea lui Hitler. Influența vremurilor trecute se poate observă prin eșarfa care o are legată la gât. Câteodată îmi place să îmi imaginez copilăria sau viața oamenilor pe baza a ceea ce exteriorul lor prezintă.

Din cauza gripei îmi e greu să țin ochii deschiși așa că mă las purtată de val și închid ușor ochii. Printre amintirile care se scurg în mintea mea sunt și  imagini cu toate cabinetele medicale din România unde stăteam cu orele în șir la coadă. Îmi aduc aminte când mama mea care încă lucra la fabrică pe vremea când aveam în jur de 7-8 ani spunea mereu : „- Când ies de la schimbul unu mă duc la doctor să țin loc la coadă.” Lumea avea prostul obicei să ajungă cu o ora înainte. La ora două când ajungea doamna Dr. Ghioca , căci așa se numea ea, coada era formată pentru întregul program pe ziua respectivă.

Mai târziu ea a ieșit la pensie , și a fost înlocuită de o doamnă mai tânără .Din păcate nu îmi mai aduc aminte numele ei ,dar bineînțeles chiar dacă ea s-a schimbat , nu înseamnă că lumea a încetat să mai formeze aceași coadă.

Am fost învățați de mici să stăm la coadă. Nu mai zic de cozile pentru pâine, lapte sau alte alimente , la care au luat parte bunicii și părinții noștri. Dar deși timpul trece , statul la coadă va rămâne mereu în educația noastră. Nu există nimic care să ne ajute să evităm situația . Este adevărat că timpul de așteptare s-a mai diminuat . Sau poate că ne ajută tehnologia și internetul, să ne omorâm timpul cu rețelele de socializare , trecând astfel timpul mai repede.

După o ora și douăzeci de minute, ușa se deschide :

    – Frau Hanu, bitte schön!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: