O călătorie în timp

În vara anului 2008 am călătorit pentru prima dată cu avionul singură. Aveam 16 ani. Unchiul meu Ionuț , fratele tatălui , și matușa mea Cristina se stabiliseră de câțiva ani în Spania și au decis să mă invite să îmi petrec vacanța de vara la ei. Eram foarte încântată și entuziasmată.

Dar pentru că eram minoră , călătoritul se făcea cu o procură specială semnată de ambii părinți, că sunt de acord, pe perioada zborului să fiu însoțită de o stewardesă. La sosirea mea în aeroportul din Madrid , însoțitoarea de bord trebuia să confirme identitatea persoanei care mă lua în custodie.

Ionuț , căci așa mă adresez tot timpul unchiilor mei , pe numele mic ( nu din lipsa de respect , ci pentru că sunt tineri și așa ne-am obișnuit de mici ) era în față punctului de sosire cu actul de identitate în mâna gata să mă primească , dar surpriză : stewardesa uitase că eu sunt în avion și am ieșit pur și simplu singură. 🙂 Vacanță de vara a fost una relaxantă, după o călătorie în Tenerife și două luni de vara în Toledo viață de adolescentă abia începea.

Ionuț era unchiul preferat când eram copii. Ne lua de la grădiniță atunci când părinții erau la muncă și îi plăcea să facă cu noi tot felul de activități potrivite vârstei noastre. Era cel care își petrecea ziua cu noi la săniuș, care ne scoatea dintii de lapte cu ață fără să simțim durere,  și cel care îi era alături fratelui meu când își rupea mâna. După 10 ani , același unchi mă aștepta la sosiri în aeroportul din Madrid. Nimic neschimbat la figura și zâmbetul lui. Bineînțeles cu 10 ani în plus la vârstă, dar asta nu se poate observa pentru că anii au fost blânzi cu el.

Motivul acestei călătorii, pe lângă un botez care a avut loc în familie, a fost dorul.  Sunt cel puțin 6-7 ani de când nu am mai avut ocazia să îmi petrec timpul cu oamenii care ne-au fost alături și ne-au îngrijit pe mine și pe fratele meu .Timpul a trecut repede și la rândul lor acum au copii de care trebuie să se îngrijească. Dar cel mai interesant este faptul că deși acum sunt adult, m-am simțit din nou că o adolescentă. Relația mea cu ei nu s-a schimbat și în aceeași casă, după 10 ani, parcă mă întorsesem în timp. Nimic din viața mea actuală nu exista, iar eu pentru 3 zile am avut din nou 16 ani.

 

LG

Ana

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: